Recomanda-ne
  • 298
    Shares

De ce albine și stupărit?

 

De vină e un borcan cu miere! Am un unchi ce are 87 de ani (A.D. 2017). Locuiește în sat Maia, jud. Cluj, și are câteva familii de albine.

În urma cu 10 ani într-una din vizite mi-a dat un borcan cu miere. O miere așa bună n-am mai gustat niciodată, am crezut că mi se topește cerul în gurăAm dus mierea acasă, am dat și altora să guste și toți au fost fermecați de gustul mierii unchiului meu.

De unde sa cumpar o miere așa bună? E cam departe Maia de Călinești, Argeș. Cunoscându-l pe unchiul meu eram sigur că avea o miere de calitate, 100 % naturală.

La țară mulți țin găini pentru ouă, alții vaci pentru lapte, de ce n-aș putea ține albine pentru miere? Măcar pentru familia mea să am o miere curata!

Dar fiindcă orice lucru bun începe cu teorie am făcut un curs de calificare în apicultura organizat de Camera Agricolă Argeș. După ce am cumpărat primii stupi au început de fapt lecțiile care n-au fost tocmai ușoare. Am învățat cu stupul deschis, cu cartea alături, cu înțepături și mai ales din greșeli.

N-am reușit să produc o miere cu aroma precum cea a unchiului meu, pentru că aceasta depinde evident de florile din jurul stupinei, dar am reușit să produc o miere curată, o miere vie ce nu se compară cu cea procesată și pasteurizată găsită în supermarket.

După 15 ani petrecuți în câmpul muncii ca economist am decis să renunț la munca statică de birou și să petrec mai mult timp în natură. Am început să ofer miere nu doar familiei dar și prietenilor și cunoscuților și continui această activitate frumoasă, ajutat și de familie, învățând tot mai mult despre viața acestor ființe minunate – albinele!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

O miere foarte buna. O folosesc in fiecare dimineata in prima ceasca de cafea.

Elena Zaharia

Coletul a ajuns la timp iar mierea are un gust foarte bun!

Cristina Voinea